10 filme care trebuie văzute

family-movie-night-banner

În momentul în care ne propunem să vizionăm un film, suntem conștienți de faptul că vom petrece aproximativ două ore în fața unui ecran. Ei bine, dacă tot decidem să facem acest lucru, consider că este esențial să avem ceva de învățat din acel film, să se termine și să zicem: “Mi-a schimbat modul de a gândi, vreau să profit de viața pe care o am și să fiu fericit!

Așadar, vă propun o listă cu câteva filme care mie mi-au lăsat această impresie:

#1. La vita e bella (vezi trailer)

Această creație este o combinație de dramă, comedie, aventură și război. Trecem prin toate stările posibile, odată cu vizionarea filmului și extragem faptul că nimic nu este mai important decât să profiți de fiecare clipă și să treci peste obstacole cu zâmbetul pe buze. Roberto Benigni interpretează splendid rolul său. Este filmul meu preferat, el având 4 nominalizări Oscar și o nominalizare la Cannes.

Notă IMDB – 8.6/10

#2. The Bucket List (vezi trailer)

Un film extraordinar, care ne determină să încercăm cât mai multe lucruri noi și să profităm de timpul pe care îl mai avem de trăit. Morgan Freeman și Jack Nicholson aduc o notă de distincție filmului, aceștia nedezamăgindu-ne nici de această dată.

Notă IMDB – 7.4/10

#3. Freedom Writers (vezi trailer)

Observăm că viața nu este atât de roz pe cât ne-o imaginăm, dar că, din momentul în care căpătăm încredere în propriile forțe, nimic nu ne mai poate opri să ne atingem obiectivele. Hilary Swank interpretează cu demnitate rolul profesoarei ce schimbă destinul unor tineri.

Notă IMDB – 7.5/10

#4. The Theory of Everything (vezi trailer)

O dramă ce inevitabil te emoționează și te face să realizezi că, în ciuda obstacolelor pe care le întâmpinăm în viață, trebuie să găsești în tine puterea de a trece peste și de a reuși să realizezi ce îți propui. Filmul are 4 nominalizări Oscar și 2 nominalizări Globul de Aur.

Notă IMDB – 7.7/10

#5. The Pursuit of Happyness (vezi trailer)

Nu cred că este nevoie să pun o descriere, acest citat va spune totul despre calitatea filmului: “Nu da voie nimănui să-ţi spună că nu poţi să faci ceva… Dacă ai un vis, trebuie să-l protejezi… Dacă vrei ceva, încearcă să-l obţii. Punct.” Will Smith surprinde încă o dată prin talentul său actoricesc. Filmul are o nominalizare Oscar și 2 nominalizări Globul de Aur.

Notă IMDB – 7.9/10

#6. The Boy in the Striped Pyjamas (vezi trailer)

O dramă în adevăratul sens al cuvântului, care te ține cu sufletul la gură. Ne este prezentată viața evreilor în lagăre, drept pentru care ne dezvoltăm cultura generală, acumulând câteva informații interesante. Este un film care te înfricoșează, dar care merită vizionat.

Notă IMDB – 7.8/10

#7. Seven Pounds (vezi trailer)

Un film în care personajul principal (Will Smith) caută să-și ispășească o greșeală din trecut, ajutând șapte persoane și încearcă să găsească calea spre fericire. Interpretându-și foarte bine rolul, personajul reușește să ne capteze atenția și să întrețină suspansul, subliniind foarte bine genul filmului, dramă.

Notă IMDB – 7.7/10

#8. The Great Debaters (vezi trailer)

O dramă ce subliniază în special rasismul. Dovedind că nu culoarea pielii este cea care ne reprezintă, ci acțiunile pe care le facem, personajele ne ajută să combatem rasismul și să vedem ce e mai frumos în cei din jurul nostru. Filmul are o nominalizare Globul de aur.

Notă IMDB – 7.6/10

#9. Dead Poets Society (vezi trailer)

În acest film ni se prezintă profesorul ideal, care are niște principii morale bine definite: Trăieşte clipa! Trăieşte ziua! Trăieşte o viaţă extraordinară! El își îndeamnă elevii să-și urmeze pasiunile și să lupte pentru acestea. Filmul are 3 nominalizări Oscar și 4 nominalizări Globul de Aur.

Notă IMDB – 8.0/10

#10. The Good Lie (vezi trailer)

Un film despre importanța libertății și a familiei, care pune în balanță viața oamenilor dintr-un sat din sudul Sudanului și cea a oamenilor din Kansas City, Missouri. Reușim să facem câteva comparații semnificative și astfel să ajungem să apreciem și cele mai nesimnificative bunuri pe care le avem.

Notă IMDB – 7.4/10

 

Țin să menționez că notele de pe IMDB sau nominalizările la Oscar/Globul de Aur n-au nicio relevanță în modul cum am descris filmele, deoarece consider că, atâta timp cât ție ți-au transmis anumite sentimente, nu are importanță cât de apreciate sunt și în rândul celorlalți.

Vizionare plăcută!

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s